Ce sunt medicamentele?

postare-despre-medicamente

Conform definiţiei date de OMS, medicamentele sunt substanţe sau amestecuri de substanţe ce pot fi folosite pentru diagnosticul, prevenirea, tratamentul şi ameliorarea bolilor sau tulburărilor funcționale la om sau animale.

Definirea conceptului

Prin LEGEA nr. 95 / 2006 (**republicată**) privind reforma în domeniul sănătății, Titlul XVIII, Medicamentul, Capitolul I, Delimitări conceptuale, Articolul 699, Parlamentul României stabilește următoarele semnificații pentru medicament:

  1. „orice substanță sau combinație de substanțe prezentată ca având proprietăți pentru tratarea sau prevenirea bolilor la om;”
  2. „orice substanță sau combinație de substanțe care poate fi folosită sau administrată la om, fie pentru restabilirea, corectarea sau modificarea funcțiilor fiziologice prin exercitarea unei acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, fie pentru stabilirea unui diagnostic medical.”

Originea medicamentelor

  • vegetală: morfina, atropina, digoxinul;
  • animală: hormoni (insulina porcină, bovină) ; enzime
  • (tripsina, amilaza);
  • minerală: sulfatul de magneziu, un purgativ;
  • semisintetice: unele antibiotice (penicilina G);
  • sintetice: chimioterapicele, sulfamidele antibacteriene, etc.

Ce este drogul?

Drogul este materia primă brută folosită pentru prepararea medicamentelor. Conţine una sau mai multe substanţe active care se pot extrage, izola sau reproduce şi materii balast.

Clasificarea medicamentelor

O primă clasificare, în funcție de modul de eliberare, o găsim în aceeași lege, la Capitolul VI, Articolul 792 și împarte medicamentele în:

  • medicamente care se eliberează cu prescripţie medicală;
  • medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală.

Medicamentele mai pot fi clasificate și după:

  • starea de agregare:
    • solide – pulberile, pilulele, capsulele, comprimatele, drajeurile şi granulele;
    • solide și moi – supozitoarele, unguentele, pastele, linimentele, emplastrele şi săpunurile;
    • lichide;
    • gazoase.
  • după calea de administrare:
    • pentru uz extern – care se aplică pe tegumentele şi mucoasele accesibile;
    • pentru uz intern – care se administrează prin înghiţire sau per os;
    • pentru administrare parenterală sau injectabile.
  • după modul de prescriere şi preparare:
    • magistrale – se prepară în farmacie după prescripţia medicului, având o compoziţie individualizată, indicată de reţetă
    • oficinale – se prepară în farmacie după modul de preparare prevăzut de farmacopee. Pot fi folosite ca atare sau intră în compoziţia preparatelor magistrale;
    • tipizate (specialităţile farmaceutice) – se prepară în formă finită pe scară industrială în fabricile de medicamente, fiind eliberate bolnavilor în farmacii.
  • după intensitatea acţiunii:
    • toxice și stupefiante;
    • puternic active;
    • anodine.

Denumirea medicamentelor

La baza denumirii medicamentelor se află structura lor chimică. În conformitate cu nomenclatura propusă de OMS, orice medicament posedă denumire comună internaţională (DCI). DCI sau denumirea nepatentată se utilizează ca proprietate obştească, fără limitări, deoarece nimeni nu este proprietar al dreptului de utilizare a acestor denumiri. Aceste denumiri se stabilesc de către comisiile pentru nomenclatură la nivel naţional sau internaţional. Denumirile medicamentelor se aprobă de către OMS în rezultatul unei analize minuţioase a cererilor parvenite de la producători după ce ele se publică în revista “WHO Drug Information”.

Pe lângă denumirea dată de structura lor chimică și cea propusă de OMS, medicamentele mai pot fi denumite:

  1. în funcție de ce este prevăzut în Farmacopee (în limba latină) – denumirea oficinală;
  2. în funcție de patentele referitoare la forma finită a medicamentului (substanţa activă şi forma farmaceutică) – denumirea comercială.

Concluzie

Orice medicament care intră în organismul nostru produce un efect, ce este dependent de doză. La doze mari, medicamentele pot deveni toxice. Substanţele toxice sunt produse cu scopul de a provoca tulburări funcţionale sau chiar moartea organismului după administrare. Ţinând cont de acest aspect, administrarea medicamentelor necesită o atenţie deosebită și se efectuează numai la recomandarea medicului sau farmacistului.

 Bibliografie:

  1. LEGEA nr. 95 din 14 aprilie 2006, Portal Legislativ, legislatie.just.ro;
  2. Cucuiet Sorina – Farmacologie, UMF – Târgu Mureș, 2007;
  3. Ioan Rad – Farmacologie generală, suport de curs, Școala Postliceală Dimitrie Cantemir, Târgu Mureș, 2008;
  4. Marian Pană – Despre clasificarea medicamentelor, Univers Farmaceutic, 2018.

Lasă un comentariu